Editorial Washington Post: Democratia, in pericol sa decada in Romania. Romanii cinstiti au nevoie de ajutor din partea guvernelor occidentale

Revolutia democratica ce a cuprins Europa Centrala dupa prabusirea Uniunii Sovietice este in pericol sa fie inversata. In ultimii ani, in Ungaria a inceput contruirea unei autocratii de facto, sub cochilia unor mai mult | more »

The New York Times: România se pregăteşte pentru decizia lui Iohannis privind legile justiţiei

Protestatarii şi politicienii din România – ţară care s-a luptat mult timp cu corupţia – se pregătesc pentru o perioadă tensionată în luna ianuarie. În urmă cu aproape un an,  sute de mii de oameni mai mult | more »

Donald Trump a nominalizat un avocat de origine romana la conducerea Oficiului SUA pentru Brevete

Presedintele american Donald Trump si-a anuntat intentia de a-l nominalize pe Andrei Iancu, un avocat de origine romana care l-a reprezentat la un moment dat, pentru functia de subsecretar al Comertului pentru mai mult | more »

Mesaj fabulos al lui Donald Trump adresat lui Iohannis in conferinta de presa. Ce le transmite romanilor – Video

Mesaj foarte calduros adresat de Donald Trumop presedintelui Iohannis si romanilor in conferinta comuna de presa. Presedintele SUA, Donald Trump, a avut un mesaj puternic de sustinere a luptei anticoruptie din Romania mai mult | more »

Cele mai bune FILME ROMÂNEŞTI în America. FESTIVAL la Washington DC si Los Angeles organizat de Ambasada României în SUA

Cele mai bune filme româneşti vor fi prezentate în cadrul unui festival organizat de Ambasada României în SUA. O serie de 15 de producţii cinematografice din ţara noastră vor fi vizionate la mai mult | more »

Peste 150 de companii americane vor veni în România în octombrie, în cadrul unei misiuni economice de amploare

Ambasada României în SUA și Departamentul Comerțului din Statele Unite ale Americii au lansat pregătirile pentru organizarea evenimentului Trade Winds, programat să se desfășoare la București, în luna octombrie a acestui an, mai mult | more »

Statele Unite și-au trimis un emisar la București: „Protestele sunt o sursă de inspiraţie, de admiraţie, la Washington, o expresie a democraţiei în acţiune”

Protestele din România sunt o expresie a „democrației în acțiune” și sunt sursă de „inspirație” pentru întreaga lume. Acesta este mesajul oficial de Statelor Unite, transmis miercuri seară, la București, de Hoyt mai mult | more »

Românii continuă să iasă în stradă! Ce scrie USA Today

BUCHAREST, Romania — The largest anti-government crowds since the violent 1989 revolution that toppled dictator Nicolae Ceausescu succeeded Sunday in pressuring Romania’s new government to repeal a hastily adopted decree that would have mai mult | more »

De aici, din Chicago, vă mulțumim pentru… Rezistență

”Fața de ceea ce s-a întâmplat în România în ultimile două săptămâni, noi, cei «de-afară», nu avem decât un singur cuvânt: Respect! De aici, din Chicago, vă mulțumim pentru… Rezistență! Ce ați mai mult | more »

Reportaj de Grigore Cartianu. Români care au cucerit lumea: Valentin a ajuns în America din întâmplare. Și nu-i pare rău! | VOCEA DIASPOREI

Suceveanul Valentin Avasiloaie are 38 de ani, împărțiți echitabil: 19 în România, 19 peste Ocean. S-a stabilit la Detroit și trage pe două fronturi: angajat ca inginer proiectant în industria auto și mai mult | more »

John Ion Banu, liderul diasporei din Florida: „Aş introduce pedeapsa cu moartea pentru corupţii din România“ Citeste mai mult: adev.ro/ofi2kz

Emigrat în Statele Unite ale Americii la mijlocul anilor `80, John Banu este fondatorul Ligii Româno-Americane din Florida, organizaţie ce reuneşte 5.000 români dintre cei aproape 200.000 care trăiesc acolo. Inginer mecanic, mai mult | more »

Bloomberg: Numeroşi români de etnie romă cer azil în SUA, argumentând că sunt persecutaţi în Europa

Numeroşi români de etnie romă solicită azil în statul american California, argumentând că sunt persecutaţi în România şi în alte ţări ale Uniunii Europene, anunţă oficiali SUA şi organizaţii pentru drepturile minorităţilor, mai mult | more »

Ambasada Statelor Unite în Romania : Mesajul Excelentei Sale Ambasadorul Hans Klemm cu ocazia Zilei Limbii Române

De Ziua Limbii Române, celebrăm împreună esenţa spiritului şi a identităţii româneşti, liantul care ne conectează, dincolo de graniţe, pe toţi cei care simţim şi vorbim româneşte. U.S. Embassy Bucharest : „Acum mai mult | more »

Discursul ambasadorului SUA, Hans Klemm, la festivalul de Film Istoric Râșnov : „Revoluţie sau evoluţie? Drepturile civile în America şi cinema-ul ei: de la „Naşterea unei naţiuni” la Selma“

30 iulie 2016 Bună dimineaţa tuturor. Sorin, îţi mulţumesc pentru frumoasa prezentare şi mulţumesc echipei de la Râşnov pentru invitaţia să vă vorbesc astăzi. Stimaţi demnitari, distinşi oaspeţi, invitaţi, studenţi, doamnelor şi mai mult | more »

U.S. Embassy Bucharest : Noile “telefoane publice” la #NewYork

Noile “telefoane publice” la #NewYork: dispozitive discrete care oferă acces gratuit la internet şi posibilitatea de a-ţi încărca telefonul mobil. Sunt tot mai multe, la tot mai multe colţuri de stradă, iar mai mult | more »

Valvila Popovici, scriitor român în Statele Unite : Din Carolina de Nord în Kentucky

„Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc nu pot citi decât o pagină din ea.” – Sfântul Augustin Am făcut o călătorie frumoasă și interesantă cu automobilul, din statul Carolina mai mult | more »

SUA se distanteaza de RUSIA cu ani-lumina. Trece pe arme cu LASER, capabile sa doboare chiar si avioane

Armata SUA si-a anuntat in cursul acestei saptamani intentia de a-si echipa militarii cu arme laser incepand din 2023, potrivit Direct Matin.fr, citat de Agerpres. Mary J.Miller , secretar adjunct insarcinat cu mai mult | more »

The Washington Post : Romanians express anger over death of police officer

People clench their fists during a protest demanding the resignation of Interior Minister Gabriel Oprea in Bucharest, Romania, Sunday, Oct. 25, 2015. Romania’s president has called on the prime minister and interior mai mult | more »

Un român, ajuns mare șerif în America Câți polițiști români ar rezista să-și facă meseria în SUA?

La 14 ani, imediat după Revoluție, Marius Stoika pleca din țară, alături de familia sa, în SUA. După 25 de ani a ajuns din nou la Cluj, îmbrăcat în uniforma de ajutor mai mult | more »

Klaus Iohannis în America. Împreuna cu românii care trăiesc în Statele Unite

Indiferent de distanţe, apartenenţa la o naţiune nu se pierde niciodată. Românii din SUA sunt purtătorii de cuvânt ai culturii şi tradiţiilor româneşti. M-am întâlnit cu o parte dintre românii care trăiesc mai mult | more »

 

Dr Adrian Sângeorzan, New York : Sunt doctor ginecolog şi practic în New York de peste 12 ani…

PUŢIN GRAVIDĂ”

„Şi ce spune doctorul tău”? o întreb pe pacienta mea, o prietenă disperată care mă sună la două-trei zile dintr-un mare oraş din Romania. Încearcă să înţeleagă ce se întîmplă cu ea de vreo trei săptămîni de cînd umblă de la un doctor la altul cu dureri şi sîngerări care nu se mai opresc. „Spune c-aş fi PUŢIN GRAVIDĂ” îmi răspunde ea. Adică nici gravidă gravidă, nici deloc gravidă, asta ca lucrurile să fie şi mai nebuloase şi mai aproximative. Fusese tratată trei săptămîni cu antibiotice, cu toate că se simţea din ce în ce mai rău şi nimeni nu-i făcuse un test simplu de sarcină. După ce am sfătuit-o să-şi cumpere unul de la farmacie m-a sunat şi mi-a spus că după ce-a pus o picătură de urină au apărut „două linii” ceea ce însemna că toate simptomele erau probabil din cauza unei pierderi de sarcină sau mult mai rău, o sarcină extrauterină. Arătîndu-i medicului ei liniuţele acesta a admis c-ar putea fi „puţin gravidă” şi nimic mai mult.

Sunt doctor ginecolog şi practic în New York de peste 12 ani, după ce am făcut în Romania acelaşi lucru încă 12 ani. O simetrie totuşi inegală. Într-unul din cabinete văd mai mult femei din Romania, aşa că indirect ţin prin ele legătura cu ţara noastră şi mai ales cu starea medicinii de acolo. Unele, care îşi pot permite, vin să nască în America, după care se întorc cu bebeluşi cetăţeni americani. În privinţa asta sunt într-un fel mai tare ca un avocat de emigraţie pentru că nou născuţii au garantată cetăţenia, comform costituţiei americane. La început am crezut c-o fac doar pentru asta, apoi am aflat că unora le e pur şi simplu frică să nască în patrie. De curînd am asistat naşterea celui de-al doilea copil al unui cuplu de români, tineri, deştepţi, frumoşi care hotărîseră să plece din ţară după ce le murise la naştere primul copil. Nimeni nu le-a dat nici o explicaţie. Copilul pur şi simplu „nu avusese zile, se sufocase” cu toate că fusese perfect sănătos atunci cînd începuse naşterea.

Unele din pacientele mele din New York fac exact reversul. Neavând asigurări, şe necesitând operaţii costisitoare pentru care spitalele percep sume mari, neputîndu-şi permite tratamentul în SUA pleacă în România. La întoarcere îmi spun poveşti despre experieţele lor de-acolo. Una din ele, recent emigrată din Romania, a ajuns în Lumea Nouă fără uter, ovare, trompe şi jumătate din vagin. I se scosese „totul” la 32 de ani pentru o leziune precanceroasă care putea fi tratată relativ simplu. Cel care a operat-o e un reputat chirurg. Operaţia, una din cele mai dificile, fusese făcută magistral, doar atît că nu era necesară. Rezultatul patologic postoperator o arăta clar şi cu un asemenea document ca probă aici nu te-ar putea apăra nici cel mai bun avocat. Ei i se spusese că „e mai bine aşa, mai sigur pentru că ceea ce avusese era APROAPE CANCER ”…

Astăzi compatrioţii mei nu mai emigrează ca înainte de 1989. Nimeni nu mai trage în urmă o uşă groasă de stejar. Oamenii vin şi pleacă când vor, circulă. Aud mereu poveşti legate de felul în care încă se mai practică medicina acolo şi mă rog ca ai mei să rămînă sănătoşi. Mama mea a făcut nu de mult o pneumonie severă cu pleurezie. A fost internată în spital şi m-am bucurat că se afla în grija unui fost coleg, unul din cei mai buni din promoţia noastră . Vorbeam zilnic la telefon şi nu am putut să-l conving în nici un fel ca antibioticele, trimise din Germania de o rudă a noastră, să-i fie administrate intravenos şi nu intramuscular. Nu am văzut niciodată în America un antibiotic să fie administrat intramuscular. Pentru asta nu e nevoie să stai în spital. Cînd vorbem cu el aveam impresia că nu mai folosim acelaşi limbaj şi senzaţia asta am avut-o în multe ocazii. A trebuit ca sora mea s-o scoată pe mama din spital şi să angajeze o asistentă dispusă să-i dea antibioticele aşa cum trebuia. Îi atârna punga cu soluţie intravenoasă într-unul din cuierele din casă. Nu era nevoie decît de puţină bunăvoinţă şi ceva bani. În spital nici cu bani nu am putut lămuri pe nimeni să facă ce trebuia făcut pentru că detaliul acesta nu intra în protocolul spitalului. De fapt nu cred că există încă în spitalele din Romania ideea de protocol, adică un cod cu reguli scrise legate de cum trebuie lucrurile făcute corect. Şi mă refer la lucrurile simple, la îndemîna tuturor, începînd de la respectul pentru pacient, care presupune şi „cum vorbeşti” cu el.

Îmi place să mă întorc în ţară, unde mă simt altfel decît oriunde în lumea asta. Nici mai bine, nici mai rău ci pur şi simplu altfel. Am pur şi simplu o altă percepţie a lucrurilor. Mirosul teilor şi al caprifoiului e categoric mai intens şi mai răscolitor acolo. Ca fiecare român care a plecat şi a reuşit să se transplanteze într-o altă lume, mă întreb uneori dac-aş mai putea să trăiesc în Romania. E o întrebare reală pe care am observat că tot mai mulţi români din diasporă şi-o pun chiar dacă se gîndesc doar la o reîntoarcere temporară, sau la şederi mai lungi. Dacă înainte am fost într-un fel împinşi să plecăm, acum plecarile sau întoarcerile sunt opţionale. Nu sunt sigur de răspuns în general, însă în particular sunt sigur că nu mi-aş mai dori de loc să mai lucrez acolo ca medic. Şi mai ales într-un spital. Şi mai sigur decît orice e că mi-ar fi frică să ajung pacient. Cei mai în vîrstă, dintre care unii îşi pun problema întoarcerii în Romania, se întreabă foarte serios „ce se întîmplă cu noi dacă ne înbolnăvim”?

Am vizitat cîteva spitale din ţără în ultimii ani şi aş fi vrut să fi văzut acelaşi progres ca în lumea restaurantelor sau a cazinourilor. Anul trecut am avut în Cluj întîlnirea de 30 de ani de la terminarea facultăţii de medicină. Noi îmbătrînisem cu tot atîţia ani, unii muriseră, însă clinicile şi spitalele păreau mult mai ridate şi mai obosite. Păreau nişte muribunzi care nu erau lăsaţi să moară. Prin găurile adînci din tencuiala originală se vedeau cărămizile aşezate una peste alta cu aproape 100 de ani în urmă cînd Clujului de altădată i se spunea „micul Heidelberg” iar Bucureştiului „micul Paris”. Nouă românilor totdeauna ne-au plăcut diminutivele şi să ne identificăm cu alţii. M-am bucurat mult să-mi văd foşti colegi, unii dintre ei acum profesori, mulţi ca mine foşti fugitivi reîntorşi de peste tot în căutarea anilor de studenţiei, care au fost pentru mulţi dintre noi cei mai frumoşi ani din viaţă. Pentru că exista viaţă pe vremea aceea.

Nu mi-a fost niciodată ruşine că m-am format în Romania, nici ca medic nici ca om. Mi-a fost ruşine însă cînd am început să realizez că atîtea lucruri pe care puteam uşor să le fac şi ca medic şi ca om, nu le-am făcut, pentru că îmi intrase în sînge să NU LE FAC. Pentru că e categoric mai uşor să nu faci, una din „regulile” de bază a lumii în care am crescut şi cu cît nu faci cu atîta n-ai mai face. E vorba de acele lucruri simple, logice, nesofisticate, care din păcate nu intrau în „protocolul” unei societăţi neînvăţată cu regulile simple. Comunismul, calamitatea noastră, reuşise să ne aducă într-o stare de abrutizare de care nu mai eram conştienţi. Dar nici pe el nu putem să dăm toată vina.

Care era starea medicinii romîneşti cu 30 de ani urmă, perioadă în care s-a format generaţia mea? La medicină se intra mai greu ca oriunde, erau doar 5 facultăţi, cu un număr mic de locuri. Candidaţii, 9-10 pe un loc, erau triaţi drastic iar cine nu trecea de anul întîi era exmatriculat. Unii terminau în 7-8 ani sau nu terminau de loc. Profesorii ni se adresau cu „domnule coleg” însă nu se sfiau să ne cadă la examene, dacă nu învăţam. Încă se mai simţea în Cluj influenţa lui Haţieganu, Goia, şi a acelor dascăli formaţi în „marele” Paris sau Heidelberg. Generaţiei mele i s-a spus „generaţia groparilor” pentru că în cei 6 ani de fcaultate au dispărut O. Fodor, rectorul facultăţii, academicianul Preda, V.V. Pappilian ş.a. Am văzut cum lucrurile s-au schimbat în rău sub ochii noştri. Printre atîtea altele, în nici trei ani, numărul studenţilor la medicină s-a dublat datorită studenţilor străini care au ajuns să depăşească numeric studenţi români. Clujul se umpluse cu studenţi africani, sud-americani, arabi, greci, şi chiar din vestul Europei sau SUA. Pe atunci Romania încă nu exporta doctori autohtoni însă producea la grămadă medici străini care erau acceptaţi în facultăţile noastre fără nici o triere. Corupţia a făcut ravagii şi creşterea „producţiei” de studenţii străini a ajutat la erodarea sistemului. Mama unui român din New York mi-a spus că facultatea băiatului ei a costat-o 60 de video-casetofoane şi mii de dolari. Nu practică nici astăzi ca medic, cu toate că a crescut în America. Nivelul de pregătire a început să scadă şi pentru studenţii români.

După absolvire am fost prima generaţie care nu a mai fost trimisă la ţară. Comform tradiţiei urma să fim trimişi acolo pentru doi sau trei ani, după care puteam da examenul de secundariat pentru a începe o specializare. Aşteptam repartiţia cu nişte hărţi uriaşe în mînă, procurate de la Căile Ferate, pentru a putea alege nu satele din Moldova sau Bărăgan ci gările în care oprea trenul ca să poţi să fugi de-acolo. Unii mituiseră miliţienii din te miri ce sat din Maramureş sau Oaş şi-şi făcuseră peste noapte buletine acolo ca să aibă prioritate. Repartiţia noastră urma să înceapă într-o zi de iunie la 8 dimineaţa, sincronizată în toată ţara prin radio şi pînă la prînz nu s-a întîmplat nimic. Bănuiam o dereglare a instalaţiei de radio. După prînz a izbucnit în difuzoare vocea ministrului sănătăţii care ne-a anunţat sec că repartiţia s-a amînat şi că vom afla ulterior unde vom fi trimişi. Dacă nu la ţară atunci unde? Ceauşeştii deciseră dintr-o dată că nivelul de pregătire al doctorilor e prea scăzut şi că de-acum vor face trei ani de stagiatură numai în oraşe mari, stagiu care ar scoate din noi nişte genii care vor putea face orice, oriunde. Un stagiar pe vremea aceea nu prea avea multe de făcut într-un spital. Am invadat nişte spitale care nu erau deloc pregătite să formeze medici şi care nici nu aveau chef s-o facă. Rotam cîte 20-30 pe-o secţie şi eram priviţi ca nişte studenţi care-şi continuau într-un mod bizar studenţia pe banii statului. Eram plătiţi foarte prost, ne învîrteam prin spitale de la 8 la 11 şi încercam să ne lipim de cîte un specialist ca să învăţăm ceva. În anul trei de stagiatură ne-am putut da secundariatul, unii l-am luat şi cînd ne pregăteam să plecăm în sfîrşit la specializare ni s-a spus dintr-o dată că trebuie să plecăm un an la ţară. Suna ca o sentinţă pe care trebuia s-o ispăşim totuşi. Am plecat acolo mai speriaţi şi mai dezorientaţi ca oricînd şi după trei luni de viaţă în mijlocul naturii ni s-a spus că s-a contramandat totul şi vom pleca acum în centre universitare ca să ne începem rezidenţa. Cineva acolo sus nu se putea hotărî ce să facă şi cum să mai manipuleze doctorii şi medicina. Am nimerit în spitalul universitar Giuleşti unde profesorul Panait Sîrbu şi colaboratorii lui de-acolo aveau o faimă deosebită. Le păstrez şi acum un loc special în memorie. Profesorul Sîrbu a murit după un an şi lururile s-au stricat şi-acolo.

Rezidenţa pe care am făcut-o în România nu poate fi comparată în nici un fel cu ceea din America. Semăna cu stagiul meu militar din ţară unde am cules mai mult recolta.

După ce am practicat în Braşov ca specialist timp de şase ani, a trebuit să fac din nou patru ani de rezidenţă în ginecologie la New York. Recunosc că trebuia să fiu „reeducat” din multe puncte de vedere. În Bucureşti după 2 ani de rezidenţă făcusem ca „mîna întîi” doar 2-3 cezariene şi tot atîtea operaţii ginecologice. A trebuit să plec la Braşov ca să pot avea un acces real în sala de operaţii. Majoritatea doctorilor terminau rezidenţa fără a fi adevăraţi specialişti. În America un rezident face peste 100 de cezariene pe an şi după primul an ar trebui să fie capabil să se descurce singur altfel nu e promovat. În spitalele din Romania cel mai important era să fim dimineaţa la raportul de gardă asfixiaţi de propriul nostru fum de ţiagară după care semnam condica şi puteam pleca. Dacă nu veneam o zi nu observa nimeni. În America rezidenţii trăiesc mai mult în spitale şi muncesc între 80 şi 120 de ore pe săptămînă. Specialiştii cu care lucrează sunt plătiţi ca să-i înveţe şi o fac. În România ni se spunea că „meseria nu se învăţa, ci se fură”. Puţini erau aceia care erau dispuşi să te înveţe. Exista acolo o mare spaimă că cineva va veni şi-ţi va fura „ciolanul”. Ca peste tot în lume, era de fapt o goană după bani, deşi totul era gratis ceea ce făcea ca relaţia doctor-pacient cât și cea dintre doctori să fie un paradox şi un suspans continuu. O conspirație foarte distructivă. În timp ce în America pacienţii pot să ne dea în judecată pentru orice, în Romania nu te trăgea nimeni la răspundere pentru nimic atîta timp cît nu luai mită. Nu ştiu cum stau lucrurile acum, însă cel puţin presa e liberă şi pot afla din ziare, de exemplu, că un medic român a i-a tăiat în bucăţi penisul unui pacient şi într-un spital de nu ştiu unde au murit la naştere 5 nou născuţi într-o săptămînă.

Din perioada cînd am lucrat ca specialist în Romănia am cele mai contradictorii amintiri: de la cazuri foarte disperate salvate profesionist şi cu mult suflet la cazuri simple, banale, care au ajuns din nepricepere şi mai ales din nepăsare in situaţii dramatice. Nu vreau să mai amintesc despre perioada de 20 de ani cînd avorturile şi chiar contracepţia au fost interzise şi cînd mii de femei au murit sau au rămas mutilate în condiţii de neconceput astăzi. Unii ginecologi s-au comportat onorabil, uman, alţii nu. Cînd le povestim colegilor din America despre acele vremuri (în care femeile mureau din nimic iar testele de sarcină se făceau în spital pe nişte broscoi livraţi de un ţigan care-i prindea la baltă) se uită foarte ciudat la noi ca şi cum am fi venit dintr-o altă lume, dintr-un alt timp.

Astăzi vin în America sute de doctori români tineri. Au avantajul că şi-au putut programa pasul acesta în avans. Îşi dau testele de echivalare în Europa şi unii care au scoruri foarte mari îşi obţin interviuri prin telefon sau internet. Nu mai sunt forţaţi să devină nişte aventurieri care-şi iau lumea în cap. De ce pleacă totuşi? Acum se poate cîştiga bine şi acolo. Am întîlnit la un congres mondial de ginecologie în Santiago de Chile 30 de medici români. Dar cîţi îşi pot permite asta?! Am înţeles că pentru noua generaţie multe porţi rămîn închise iar formarea lor ca specialişti e la fel de problematică. Din păcate n-am auzit încă de nici un doctor specialist, format aici, să vrea să se întoarcă în țară.

Cu excepţia unuia care după ce s-a întors cu un masterat în „health care management” făcut în cea mai bună universitate americană a fost luat peste picior chiar la ministerul sănătăţii, instituţie care se presupunea că va avea nevoie de el. Cîştigase o mare bursă oferită de americani, era plin de entuziasm, însă la întoarcere i s-a spus că nu trebuie să vină nimeni din America ca să-i înveţe pe ei ce să facă. Plus că le-a arătat o diplomă de onoare semnată de Clinton „care oricum n-o să mai fie preşedinte în cîţiva ani”. Fusese într-un lot internaţional, cu medici din 12 ţări în curs de dezvoltare şi fusese singurul care a rămas nefolosit de guvernul ţării lui. S-a întîmplat în 1995 şi speram că lucrurile s-au mai schimbat de atunci.

Astăzi, 8 martie 2009, de așa ziasa ”zi internațională a femeii” am citit stupefiat un articol lung și dramatic în New York Times despre corupția medicilor din România, despre mită, despre cazuri încheiate cu rezultate dezastruoase datorită neglijenței și nepăsării. Din păcate reiese că relația pacient-doctor-autorități pare să fi rămas la fel de contorsionată, de maladivă și chiar de fără speranță.

Dr Adrian Sângeorzan, New York

Martie 2009

MD Obstetrician / Gynecologist

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns